miercuri, 10 iulie 2019

Conferinta diseminare

Astăzi, 10.07.2019, a avut loc la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești, Conferința de diseminare a proiectului ERASMUS+ ”Școala noastră - o școală în mișcare”, eveniment organizat de Liceul Tehnologic Onești.,
Proiectul s-a realizat în două fluxuri. Fluxul 1 a vizat cursul: “Conflict Management, Emotional Intelligence and Bullying Prevention” furnizat de Europass Teacher Academy , desfășurat la Florenţa, Italia, în perioada 8 - 13 octombrie 2018, , iar cel de-al doilea flux, “Innovative skills in ICT through collaborative and project-based teaching and learning” furnizat de Cervantes training, Spania, în Alcalá de Henares- Madrid, în perioada 2 - 8 martie 2019.
La Conferința deschisă de domnul director adjunct Gănguț Ion au participat: cei 16 profesori beneficiari direcți ai proiectului, ceilalți profesori ai școlii, iar ca invitați, cadre didactice de la alte școli din Onești dar și din Bacău, elevi, părinți precum și membri ai comunității locale și presei locale.
Scopul acestei întruniri interactive a fost de a prezenta activitățile desfășurate cu elevii, părinții și profesorii școlii după întoarcerea din cele două mobilități, prezentarea celor două ghiduri cu exemple de bune practici care reprezintă, considerăm noi, modele utile pentru profesorii din Onești dar și din țară, ele fiind publicate și pe internet.
Ca un schimb de experiență foarte interesant a fost și prezentarea proiectului ERASMUS+ ”Școala mea - școală pentru toți”, derulat de către profesorii școlii gimnaziale ”Luizi Călugăra”, din Bacău.
Activitatea a inclus și un chestionar de feed-back realizat de către profesoara Pîntea Marina folosind aplicația Kahoot, pe care l-am completat, on line, toți cei din sală prin conectare la internet de pe telefoanele personale, moment apreciat de către invitații de toate vârstele!
Temele abordate în cele două fluxuri sunt în concordanță cu necesitățile/ nevoile actuale și viitoare privind educarea și formarea elevilor, crearea unui climat prielnic în școală, iar activitățile desfășurate/ realizate în acest an școlar constituie ”pași” în crearea unor relații colaborative între elevi, între profesori și elevi, diminuarea conflictelor, creșterea interesului elevilor pentru educație, pentru dezvoltarea personală.
Profesorii participanți la cele două fluxuri se consideră mult mai bine informați în problematicile studiate, mai bogați sufletește și spiritual, având în vedere schimburile de experiență cu profesorii din alte țări europene, dar și faptul că orașele în care s-au desfășurat cursurile sunt adevărate centre/ leagăne de cultură și spiritualitate din patrimoniul mondial.
Succesul obținut ne ”provoacă” să ne gândim la alte teme care să ne sprijine pe noi, profesorii, dar și pe părinți, pentru ca elevii să facă față cât mai bine cerințelor școlare dar și ulterior provocărilor vieții în condițiile unor realități socio-economice în permanentă schimbare.
Mulțumim celor care ne-au fost astăzi alături, la acest eveniment!












luni, 13 mai 2019

Targ oferte educationale

La TÂRGUL OFERTELOR EDUCAȚIONALE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL ȘI TEHNIC desfășurat la Onești cu sprijinul Primăriei Municipale Onești și Inspectoratului Școlar județean Bacău, elevii și profesorii Liceului Tehnologic Onești, a avut loc și diseminarea
activităților proiectului Erasmus+ „Școala noastră - o școală în mișcare”.
Cei prezenți au fost familiarizați cu tematica acestui proiect Erasmus desfășurat în cadrul Liceului Tehologic Onești, Au fost prezentate obiectivele proiectului, principalele activități atât de formare cât și culturale desfașurate pe perioada mobilităților, precum și activitățile desfășurate cu elevii Liceului Tehnologic Onești, cu părinții acestora. Evenimentul a inclus prezentări PPT cu activități specifice la orele de dirigenție, ateliere de lucru pe diferite teme, activități extrașcolare de integrare a competențelor dobândite.















joi, 18 aprilie 2019

Aplicarea cunoștințelor dobândite

Ȋn urma participării la cursul “Innovative skills in ICT through collaborative and project-based teaching and learning”, profesorii care au urmat acest curs au început să aplice în demersul lor didactic competențe specifice, cunoştintele teoretice şi practice nou dobândite, fiind mult mai pregătiţi:
• să stimuleze elevii în învăţarea şi utilizatea TIC pentru căutarea de informații;
• să comunice şi să colaboreze interactiv cu elevii folosind mijloace TIC și social-media;
• să acceseze, împreună cu elevii platforme online gratuite utile pentru școală (e-Twinning, Edmodo,Twitter, Classroom blogs, Podcasts).
• să utilizeze în lecții metode de predare şi evaluare inovatoare: învățare prin proiecte cross-curriculare, gândirea critică, lucrul în echipă.









vineri, 22 martie 2019

Diseminare mobilitate Spania

Diseminarea în cadrul Consiliului Profesoral a activității de formare din cea de-a doua mobilitate a proiectului Erasmus+ K1 „Școala noastră - o școală în mișcare”, nr. 2018-1-RO01-KA101-048531, cursul “Innovative skills in ICT through collaborative and project-based teaching and learning” furnizat de Cervantes Training la Alcalá de Henares- Madrid- Spain, 02-09 martie 2019.
Au fost prezentate obiectivele cursului, principalele activități atât de formare cât și culturale desfașurate pe perioada mobilității. Evenimentul a inclus prezentări PPT, vizionări de filme educative, dezbateri şi analize pe baza suportului de curs, a fișelor de lucru recomandate de către cei 8 profesorii care au participat la mobilitate.
Sesiunile de informare și activitățile cu elevii școlii vor continua pe tot parcursul anului școlar 2018-2019. Prin organizarea activităților la nivel de școală ne dorim să oferim un mediu de învăţare şi implicare deschis, mult mai atractiv pentru elevi prin integrarea tehnologiei moderne în activitatea de predare.





sâmbătă, 9 martie 2019

Absolvirea cursului

Momente emoționante la absolvirea cursului ”Innovative skills in ICT through collaborative and project-based teaching and learning” desfășurat în Alcalá de Henares – Madrid- Spania. Acest curs a reprezentat cea de-a 2-a mobilitate din cadrul proiectului „Școala noastră - o școală în mișcare”, proiect finanțat prin Programul ERASMUS+, Nr. proiect 2018-1-RO01-KA101-048531.